Hiperactivitate Ce este hiperactivitatea? Hiperactivitatea
Hiperactivitate Ce este hiperactivitatea? Hiperactivitatea este o stare de a fi neobișnuit de activ sau anormal de activ. Cu alte cuvinte, este o tulburare psihologică în care copiii nu se pot controla singuri. Copiii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) pot avea dificultăți de concentrare sau de a rămâne nemișcați. Unii copii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) se pot confrunta cu probleme nu numai acasă, ci și la școală. ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) poate determina copiii să acționeze în moduri diferite, în funcție de hiperactivitatea pe care o au. De exemplu, copiii cu hiperactivitate pot găsi mai greu să-și facă prieteni decât alți copii. Copiii cu această tulburare sunt diferiți de ceilalți copii în ceea ce privește concentrarea și reacțiile lor la evenimente. Ei pot răspunde direct la întrebările adresate de profesorii lor, fără a ridica degetele. Ei pot fi uituci pentru că sunt ușor distrași. De multe ori au tendința de a visa cu ochii deschiși. Ei pot pierde lucruri sau le este greu să-și termine temele. Ei pot vorbi prea mult fără să-și dea seama sau să întrerupă oamenii care vorbesc. Pot exista copii care fac acest tip de comportament din când în când, dar nu trebuie confundate cu copiii cu hiperactivitate. Copiii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) continuă acest comportament în mod continuu. Acest lucru provoacă diverse probleme atât la școală, cât și acasă. Copiii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) sunt adesea anxioși, iritabili, furioși și triști. Dar unul dintre cele mai importante lucruri de reținut este că ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) poate fi tratată. Dacă aveți hiperactivitate, puteți fi anxios sau deprimat din cauza stării dumneavoastră și a modului în care oamenii reacționează la aceasta.
Caracteristicile comune ale hiperactivității includ
• Mișcare constantă • Comportament agresiv • Comportamentul impulsiv • Distragere
Dacă vă străduiți să rămâneți nemișcați sau să vă concentrați, puteți dezvolta alte probleme ca rezultat. De exemplu:
• Dificultăți la școală sau la locul de muncă • Încordarea relațiilor cu prietenii și familia • Provoacă accidente și răniri • Creșterea riscului de abuz de alcool și substanțe
Hiperactivitatea este adesea un simptom al unei afecțiuni psihice sau fizice subiacente. Una dintre principalele condiții asociate cu hiperactivitatea este tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). ADHD vă face să fiți hiperactivi, neatenți și impulsivi. De obicei, este diagnosticat la o vârstă fragedă. Cu toate acestea, unele persoane pot fi diagnosticate mai întâi ca adulți. Hiperactivitatea poate fi tratată. Diagnosticul precoce și tratamentul sunt importante pentru cele mai bune rezultate. Când cineva spune că un copil este hiperactiv, acesta poate fi un semn că copilul poate avea ADHD. ADHD se referă la o afecțiune numită tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție. Copiii cu ADHD au dificultăți în a acorda atenție și a rămâne în locurile lor și pot fi impulsivi, ceea ce înseamnă că fac lucruri fără să se gândească la consecințe. Acest lucru poate provoca probleme, cum ar fi rănirea. Unii copii cu ADHD pot avea probleme la școală. Unora le este greu să-și facă prieteni. ADHD este ceva cu care se naște un copil. Nu este o boală ca gripa care poate fi transmisă de la alții. Dacă un copil are o rudă cu ADHD, este mai probabil să se nască cu ADHD.
Simptome Care sunt simptomele hiperactivității (ADHD)?
ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) poate determina copiii să acționeze în moduri diferite. Majoritatea copiilor cu ADHD au probleme de concentrare și atenție. Unii pot avea probleme în a sta în clasă și a aștepta rândul lor. Ei pot spune răspunsurile înainte ca alți copii să aibă șansa de a ridica mâinile. Uneori pot fi dezorganizați, distrași sau uituci. Au tendința de a visa cu ochii deschiși în clasă. Ei pot pierde lucruri și le este greu să-și termine temele. Ei se pot deplasa în locurile lor, se pot mișca mult, pot vorbi prea mult sau îi pot întrerupe pe alții. Este important să ne amintim că toată lumea face aceste lucruri din când în când. Dacă faceți aceste lucruri uneori, nu înseamnă că aveți ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție). Copiii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) au adesea aceste probleme. Acest lucru îi poate face să aibă probleme atât acasă, cât și la școală.
Copiii cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) pot fi anxioși, iritabili, furioși și triști. Copiii ar trebui să știe că ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) este o problemă medicală care poate fi tratată. Când părinții și profesorii suspectează că un copil are ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție), primul pas este să meargă la medic. Medicul poate apoi să trimită copilul la un specialist, cum ar fi un psiholog, psihiatru sau pedagog. Aceștia sunt specialiști care cunosc copii cu ADHD și alte probleme comportamentale. O parte din sarcina medicului este de a verifica pentru alte boli care sunt similare cu ADHD, dar au nevoie de diferite tipuri de tratament. În zilele noastre, copiii care au dificultăți în a acorda atenție, sunt impulsivi și au hiperactivitate neregulată sunt adesea diagnosticați cu hiperactivitate. S-au scris multe despre cauzele hiperactivității și deficitului de atenție. Utilizarea frecventă a medicamentelor în procesul de tratament este un alt aspect al problemei care este discutată. Cu toate acestea, diagnosticul și tratamentul hiperactivității și deficitului de atenție ar trebui să fie tratate și urmate cu o abordare holistică, iar medicația ar trebui să fie considerată o ultimă soluție.
Metode de tratament Tratamentul hiperactivității
Medicatia rezolva partea vizibila a problemei si mascheaza deficienta subiacenta. Copilul și familia se conving că problema este cauzată de o tulburare fizică, iar speranțele lor de recuperare se pot diminua. Astfel, copilul este scos din propria voință și posibilitatea de autocontrol cu sprijinul familiei.Hiperactivitate Ce este hiperactivitatea?
Cauzată de emoții neușurate
Studiile arată că doar 5% din cazurile de hiperactivitate sunt asociate cu o tulburare neurologică. Hiperactivitatea este cauzata de incapacitatea de a elibera emotiile dureroase. În societatea noastră, există o concepție greșită că bebelușii care nu plâng de la naștere sunt copii fericiți, iar părinții care își liniștesc rapid copiii sunt părinți de succes.
Cu toate acestea, plânsul și râsul sunt o modalitate pentru un copil care nu se poate exprima verbal pentru a-și elibera emoțiile. Bebelușii râd atunci când se simt bine și în siguranță și plâng atunci când se simt negativi. Cu toate acestea, este dificil pentru părinți să-și vadă copilul plângând, așa că imediat iau copilul în sus și îl țin în brațe, îl îmbrățișează, îl legă sau îi dau un sân/suzetă. Ca urmare, atunci când sunt pe cale să experimenteze o emoție negativă / dureroasă, copiii care sunt condiționați să se miște sau să sugă (deget, sân etc.) fără să-și dea seama, și părinții neajutorați care nu știu ce să facă, apar.
Lasă copilul să plângă!
Bebelușii care nu-și pot exprima emoțiile sunt expuși la stimuli, cum ar fi balansarea și suzetele, fără să-și dea seama. Din moment ce nu au fost niciodată expuși la o emoție negativă, cum ar fi durerea, ei nu știu cum să facă față cu ea. La acești copii, hiperactivitatea (sau suptul degetelor, mușcătura unghiilor) devine o modalitate de a menține emoțiile sub control. Deși balansarea, săriturile și implicarea activă cu bebelușul sunt benefice pentru dezvoltarea lor emoțională, aveți grijă să nu utilizați acești stimuli pentru a elimina nevoile lor de plâns. Deoarece stimulii de mișcare dați în momentele nepotrivite îi fac să suprime nevoia de a plânge.
Hiperactivitate Ce este hiperactivitatea?: Susținerea exprimării emoțiilor
Doar pentru că un copil este hiperactiv nu înseamnă că părinții eșuează ca părinți. Cu toate acestea, dacă părinții încurajează copiii să se exprime, indiferent de emoția pe care o simt (râs, plâns, furie etc.), aceasta poate reduce posibilele simptome de hiperactivitate/deficit de atenție/supt de degete/mușcături de unghii. Amintiți-vă că exprimarea emoțiilor în forma lor cea mai pură este un mecanism sănătos de eliberare care reduce tensiunea.
Aveți răbdare, obțineți asistență profesională
Nu este ușor pentru copii, nici pentru părinți, să renunțe la acest obicei care a fost dezvoltat de-a lungul anilor și să activeze mecanismul natural de vindecare. Când părinții îi spun copilului lor: „Poți plânge acum, poți spune lucruri care te supără”, poate fi dificil pentru copil să accepte acest lucru și să se deschidă imediat. Pentru ca copilul să poată plânge, el/ea trebuie să dezvolte un sentiment de încredere că părinții săi îl vor înțelege, îl vor sprijini, vor fi acolo pentru el/ea și îl vor calma. Acest lucru necesită răbdare. Obținerea de sprijin din partea experților în acest proces vă va face munca mai ușoară.
